Povestioara umple ecranul increzatoare, se desfasoara cu o gratie care face cinste nominalizarilor la Oscar si…se termina dezamagitor.OK, Daniel Day-Lewis e un actor foarte bun al timpurilor noastre. E excelent in “There Will Be Blood” (tradus la noi “Va curge sange”), desi, cred ca a fost mai bun in Gangs of New York. Interesant e ca in ambele filme joaca rolul unui magnat fara scrupule cu o slabiciune pentru familia sa si, in ambele filme, ia sub aripa protectoare un fiu surogat.
Sunt si o admiratoare a lui Paul Thomas Anderson. Am iubit Magnolia – unul dintre “all time favorites”, de fapt. Dar de atunci nu prea m-a mai impresionat nimic facut de el. Talentul lui ca scenarist si regizor este evident, dar cel putin aici, pare ca ii lipseste ceva. Este lipsa acelui punct culminant emotional pe care intreaga opera pare sa il promita. Totul e croit pe asta: jocul actorilor, scenariul, cinematografia, coloana sonora. Coloana sonora e, probabil, printre cele mai bune ale anului. Toate elementele rezoneaza ca un ibric de ceai la un foc de tabara.
E ca si cum ai simte cum curge petrolul pe sub pamant, bolborosind, cautand o crapatura prin care sa tasneasca. Dar, echivalentul emotional nu apare niciodata. In ciuda lungimii de aproape 2 ore si jumatate, cand ecranul s-a facut negru, am fost socata. Si unde e restul filmului? Unde e acea scena magnifica spre care a fost construit to filmul?
Per total, o convergenta de multe elemente excelente…care lipsesc.
